Echipamentul de lână este cel mai indicat la altitudine, pentru că salvează din greutatea pe care o cărați

După peste 10 ani de ghidat oameni la altitudine, am ajuns să apreciez fiecare sută de grame salvată din greutatea echipamentului. De ce spun asta? Pentru că, pe munții înalți, orice greutate se traduce în cantitatea de apă, cea mai importantă componentă a aclimatizării, din punctul meu de vedere. Cum nimeni n-a reușit, până acum, să inventeze o pastilă sau un praf care să înlocuiască apa și cum volumul acesteia nu poate fi comprimat în vreun fel, rămâne de identificat de ce alte componente ale echipamentului poți scăpa sau care sunt cele cărora le poți reduce greutatea. De aceea, m-am bucurat tare când am descoperit tricourile de lână merino. Nu că ar fi cele mai ușoare – există bluze din plastic mai light – dar faptul că nu dezvoltă mirosuri neplăcute îți permite să înjumătățești, cel puțin, numărul de tricouri, lenjerie, colanți sau șosete pe care le cari în bagaje. Din acest punct de vedere, nici bumbacul, nici sinteticele nu se compară cu lâna. Oricare din primele două, după o zi de purtat în condiții de efort, necesită schimbarea lor pentru ziua următoare. Ceea ce nu e cazul cu lâna.

De-abia m-am întors din a patra mea tură pe Kilimanjaro, un munte special din punct de vedere meteo. În caz că nu știați, este muntele care te trece prin toate zonele climaterice ale Pământului, de la pădurile ecuatoriale până la ghețurile veșnice. Dacă mai adaugi la asta umiditatea mare din primele și ultimele zile ale ascensiunii și de la baza muntelui, vântul, frigul și uscăciunea din zilele petrecute la peste 3800-4000 de metri, îți dai seama că, în lipsa echipamentului de lână, ar trebui să cari cel puțin 8-10 tricouri cu tine, ca să nu mai zic de lenjerie intimă și șosete. Asta dacă nu vrei să te evite colegii de expediție sau să miroși ca porterii... Eu mă descurc lejer cu 3 tricouri Merinito cu mânecă scurtă, unul cu mânecă lungă, două perechi de chiloți, două perechi de șosete subțiri și una de șosete groase pentru toată ascensiunea. Și țineți cont că urc pe ruta Machame, cea de 7 zile, cu cazarea la cort, mult mai indicată din punct de vedere al aclimatizării față de Marangu (6 zile și cazarea la refugii). Pentru cei care se știu mai friguroși, femeile, mai ales, luați în considerare și niște colanți subțiri de lână. 

Dacă vreți să mă însoțiți în turele mele, următoarele ascensiuni cu un nivel de dificultate ușor-mediu sunt în Everest Base Camp (21 aprilie-7 mai, cu o noapte petrecută în tabăra de bază) și Kilimanjaro (septembrie).